Welcome la Nea' Ion!

Despre Autor

Zambeste. Asculta. Fii deacord. Apoi fa tot ce vrei tu!

Cauti ceva?

Urmariti blogul si autorul!

11 martie 2010

Cei mai saraci romani !!!

Primii 18 din clasament

  • Pe locul 18 s-a clasat Nae Puf din Fălticeni, care deține o pușculiță blindată din titaniu (ramforsat) de la care a uitat codul și nu a reușit s-o spargă nici cu excavatorul (împrumutat).
  • Pe locul 17 se află poetul Nicolaie Kidman din Tîrgul Secuiesc, care deține Luna de pe cer și suspinul sălciilor, după cum reiese din declarația sa de avere scrisă în versuri.
  • Pe locul 16 s-a clasat Lenuța Zuluf din Capitală, care și-a scos viitorul la vînzare pe eBay. Şi asta după ce n-a reușit să-și vîndă trecutul nici măcar în rate.
  • Pe locul 15 se află proxenetul octogenar Vali Vulpe din Voluntari, fiindcă bagaboantele lui s-au pensionat și stau acasă cu nepoțeii.
  • Pe locul 14 este cosmonautul Mihai Vulcănescu cunoscut drept Mistrețul Orbital. Acesta a rămas fără combustibil la rachetă și a rămas pe orbită fără nici un bănuț.
  • Pe locul 13 îl avem pe Vali Jambon, un țepar din Popești-Leordeni care îi dădea cu alba-neagra prin piețe, dar a rămas fără serviciu după ce biluța magică i s-a rostogolit sub o tarabă.
  • Pe locul 12 a urcat în clasament Dănuț Cimpoi din Făclia, care răzuiește bilete Loto-Prono deja răzuite (tot de el).
  • Pe locul 11 se află Sile Doagă din comuna Pîcla Nouă, despre care ne este rușine să spunem ce nu deține.
    • Locul 10 este ocupat de Doina Doagă, soția lui Sile din Pîcla Nouă, care deține jumătate din ce nu deține Sile.
    • Locul 09. Ionel Vulturaș din comuna Berbecu, județul Vaslui, este considerat omul cu cele mai goale buzunare din țară.În buzunarele lui n-a fost descoperit decît un soi de vid îngrijorător, ceva între abis și neant. Plus 99 de găuri doar la buzunarul de la cămașă.
    • Locul 08. Roland Bucifal din Cîmpulung Moldovenesc are cel mai gol frigider din țară. Frigiderul său nu conține nici măcar un interior de frigider. De fapt, este vorba doar despre ușa frigiderului, sprijinită de un perete.
    • Locul 07. Coreolan Mîndrie din Plopeni deține cea mai microscopică pensie din lume. Defecțiunea acceleratorului de particule de la CERN a survenit după tentativa savanților de a mări pensia lui Mîndrie.
    • Locul 06. Serpentina Libarcă din Prăpădeni deține cea mai ieftină blană de nurcă din lume. Blana sa are un singur fir de puf grizonant de nurcă pleșuvă de Madagascar.
    • Locul 05. Flaviu Hărmălaie din Ploiești deține singura avere abstractă din România. Averea sa este un principiu secret pe care Hărmălaie nu-l dezvăluie nimănui.
    • Locul 04. Florica Zorro din Vîlcea deține un singur fir de praf în portofel. Dacă se va constata că este vorba despre un fir de praf de cocaină, Florica Zorro riscă să coboare în clasament.
    • Locul 03. Mișu Miere din Fălticeni aburește geamuri contra cost la domiciliu. Chiar dacă nu cere prea mult pentru un rotocol de abur scos pe gură, afacerea lui a intrat în faliment.
    • Locul 02. Ghiță Țățoi din comuna Bulbuci s-a uns cu superglue și s-a întins pe trotuar în fața unei bănci din Elveția. Nimeni n-a reușit să-l dezlipească pînă acum, astfel încît Ghiță Țățoi și-a cîștigat renumele de cel mai sărac sărac lipit pămîntului.
    • Şi… locul 01. Ion Broboneț din Sălcioara deține singura bancnotă de 0 lei din țară, și aia falsificată!

 (Text extras din Ghidul Visez pentru mine , A.C. 2010)

0 comentarii: